Luni, 23 februarie 2026, vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea, Lavinia Vizauer, a participat la Conferința de lansare a proiectului „Sprijin pentru înființarea de întreprinderi sociale în mediul urban – ITI Delta Dunării", proiect cofinanțat prin Programul Educație și Ocupare 2021–2027. Evenimentul a fost organizat de Patronatul Național al Femeilor de Afaceri din IMM, în colaborare cu Patronatul Întreprinderilor Mici și Mijlocii Tulcea, proiectul fiind dedicat dezvoltării economiei sociale în regiunea ITI Delta Dunării.

„Sprijinul pe care doriți să-l acordați prin acest proiect este foarte important, având în vedere și grupul țintă: tinerii, pe de o parte, care au nevoie de aceste cursuri, de experiența dumneavoastră în mediul antreprenorial și, pe de altă parte, persoanele care nu au un loc de muncă și care trebuie încurajate și sprijinite. Cred că astfel de inițiative sunt benefice pentru Delta Dunării, care este o zonă binecuvântată din punct de vedere al bogățiilor naturale, dar oamenii de aici sunt supuși și unor restricții specifice unei rezervații naturale și atunci au nevoie de afaceri care să-i ajute pe ei și întreaga comunitate. Vă felicit și vă doresc mult succes!“, a declarat vicepreședintele Lavinia Vizauer.
Proiectul sprijină persoanele din grupuri vulnerabile să se integreze pe piața muncii prin înființarea a 13 întreprinderi sociale în mediul urban, generând 73 de locuri noi de muncă. Printre activitățile acestuia se numără formarea a 80 de persoane în cursul de antreprenor în economie socială, consiliere și mentorat pentru 13 persoane selectate în vederea înființării de întreprinderi sociale, precum și finanțare pentru dezvoltarea afacerilor sociale, promovând incluziunea, echitatea și economia durabilă în regiunea ITI Delta Dunării.
Ultima modificare la data
Monday, February 23, 2026